Judecătorii Tribunalului Olt au hotărât să-şi suspende protestul şi să-şi reia activitatea, începând de marţi. Aceştia, însă, îşi menţin refuzul de a participa la constituirea birourilor electorale, la alegerile din acest an.
Potrivit unui comunicat remis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice, magistraţii olteni au hotărât, în cadrul Adunării generale, încetarea formei de protest constând în suspendarea activității de judecată a cauzelor aflate pe rolul instanţei, începând cu data de 11 februarie 2020.
Judecătorii au recurs la aceată formă de protest după adoptarea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor. Din acest motiv, Adunarea Generală a hotărât menţinerea formei de protest a refuzului de a participa la constituirea birourilor electorale, în anul 2020.
„Această decizie nu are drept cauză decât consecvenţa scopului instituţiei noastre, acela de a servi, în primul rând, interesele justiţiabililor, astfel încât, începând din data de 11 februarie 2020, din respect pentru aceştia, vor fi soluţionate toate cauzele, indiferent de urgenţa lor”, se arată în comunicat citat.
Legea prin care sunt abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor, magistraților, primarilor, diplomaților și judecătorilor CCR a fost adoptată de Parlament, la sfârşitul lunii trecute.
Proiectul de lege are în vedere eliminarea pensiilor speciale de serviciu pentru următoarele categorii:
– deputaţi şi senatori;
– judecători şi procurori;
– personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor;
– foști șefi de stat; aleșii locali;
– personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice;
– funcţionari publici cu statul special;
– funcţionari publici parlamentari;
– membrilor corpului diplomatic şi consular al României;
– membrilor Curţii Constituţionale;
– personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
– personalul Curții de Conturi.
Conform proiectului, indemnizațiile speciale nu sunt eliminate în cazul militarilor, polițiștilor, sportivilor de performanță, artiștilor, jurnaliștilor și personalului din cadrul instituției Avocatul Poporului.