Tribunalul Olt judecă astăzi solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin.

Curtea de Apel Craiova a decis, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova, Ionel Grigorie, a precizat că acest dosar era înregistrat la Tribunalul Mehedinți și că această cauză, privind interdicția micuței de a părăsi țara se va judeca, acum, la Tribunalul Olt.

„Admite cererea de strămutare. Strămută judecarea cauzei înregistrate inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, la Tribunalul Olt”, a declarat Grigorie.

Totodată, instanța a dispus refacerea actelor îndeplinite înainte de strămutare, Tribunalul Olt dispunând ce acte trebuie să fie administrate, acum,  în cauza respectivă.

Ședința de judecată este programată la ora 12.00.

Articolul precedentPoliţiştii vin cu precizări, după accidetul de marţi de la Priseaca. Cine a fost de vină
Articolul următorPeste 100 de persoane donează sânge pentru victimele accidentului de la Priseaca