O femeie în vârstă de 75 de ani, din Icoana, a fost ucisă în bătaie de fiul său, în vârstă de 55 de ani.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța, a declarat că bărbatul în vârstă de 55 de ani, din Icoana, a avut o divergență cu mama sa, vineri dimineață, pe care a agresat-o și, în jurul prânzului, bătrâna a murit. Ea a fost lovită cu „corpuri dure”, potrivit procurorilor.

„Astăzi de dimineață ne-a parvenit rezultatul necropsiei și, potrivit acestuia, există legătura de cauzalitate. Bătrâna a fost lovită în mod repetat cu corpuri dure, dintre care un corp alungit. Victima are o torsiune a membrului superior drept, posibil o comprimare între planuri dure. Are și fracuri costale, deci a fost bătută în mod repetat”, a precizat procurorul.

La ora transmiterii acestei știri, bărbatul este audiat de anchetatori.

Articolul precedentTineri din Olt înzăpeziți pe Transalpina. Au intrat pe drumul închis circulației rutiere
Articolul următorDecizia luată de procurori în cazul bărbatului din Olt care și-a ucis mama în bătaie