Crimă în comuna olteană Ianca. Un bărbat de 37 de ani, din localitate, cioban la o stână, a fost reţinut 24 de ore după ce şi-a omorât prietenul de pahar, în urma unui conflict spontan, general de gelozie. Criminalul l-a lovit cu un par în cap, pe la spate.
Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre cei doi a avut loc pe data de 4 iulie, după ce au băut împreună.
„În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 04.07.2020, în jurul orei 17.00, pe fondul unor discuţii contradictorii şi al unui conflict spontan (generat de gelozie) pe care l-a avut cu victima C.M., inculpatul S. F. a urmărit-o pe victimă, în timp ce se deplasa către casă, pe drumul public şi a agresat-o fizic pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri (fără ca victima să apuce să riposteze, fiind luată prin surprindere din spate) cu un par în zona capului, lovituri care au condus în final la decesul victimei, conform concluziilor preliminare întocmite de medic legist din cadrul SJML Olt”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Olt.
Victima ciobanului a fost găsită abia pe 11 iulie, în locuinţa sa, într-o stare avansată de putrefacţie. Un vecin este cel care a făcut macabra descoperire şi a cerut ajutorul poliţiei.
„Din concluziile preliminare întocmite la data de 12.07.2020 de către medicul legist din cadrul SJML Olt, rezultă că moartea victimei C. M. a fost violentă. Ea a fost cauzată cel mai probabil ca urmare a unui hematom extradural, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut, cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu un corp dur, în condiţiile stabilite de anchetă. Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate cu decesul”, mai spun procurorii olteni.
Ciobanul nu are antecedente penale, iar în momentul în care şi-a lovit prietenul era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.