Lucrările la acoperişul Conacului Neamţu din satul Olari al comunei Pârşcoveni au fost reluate de fundaţia Pro Patrimonio, care îl şi deţine.

Potrivit reprezentanţilor fundaţiei, lucrările la acoperiş vor fi finalizate, în curând.

„Profitând de zilele frumoase de mai, la Conacul Neamțu din Olari am reînceput lucrul la acoperișul conacului prin montarea olanelor cumpărate anul trecut și montarea coșurilor de fum. Am achiziționat o schelă și pregătim jgheaburile și începe reparația cornișei, acțiuni care ar definitiva astfel refacerea acoperitorii conacului. Mulțumim Leroy Merlin România pentru sprijinul asumat în cel de al treilea an consecutiv pentru acest obiectiv de patrimoniu”, se arată într-un comunicat remis de Pro Patrmonio.

În această vară, vor fi refăcute tencuielile din interiorul conacului, în cadrul unei „vacanţe de lucru”.

„Reînnoim anunțul vacanței de lucru găzduite de conac, anul acesta cu tema «Tencuieli tradiționale de var», care se va desfășura în perioada 15 – 21 iulie 2019. Mai avem trei locuri disponibile pentru participanţi din România interesaţi de o astfel de experienţă bogată şi educativă. Costul este de 650 lei, toate detaliile le găsiţi pe site-ul fundaţiei”, se arată în acelaşi comunicat.

Exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia, Conacul Neamţu din Olari are acum o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935, concepută de arhitectul Constantin Iotzu, urmaș al lui Ion Mincu, şi reprezentant de seamă al stilului neoromânesc în arhitectură (forma regională a stilului internaţional Art Nouveau). Intervențiile arhitectului s-au desfăşurat în jurul unui corp central – o volumetrie caracteristică construcţiilor cunoscute sub numele de culă (reşedinţă sau conac fortificat specific zonei din sudul Carpaţilor), adăugându-se elemente de tip foişor (volume specifice arhitecturii vernaculare cu influenţe din arhitectura tradiţională religioasă).

În anul 2016 conacul, aflat în stare de degradare avansată, a fost donat Fundaţiei Pro Patrimonio de către proprietar. A urmat o etapă de igienizare şi conservare parţială.

Articolul precedentOlt: Codul galben de ploi, prelungit până miercuri dimineaţa
Articolul următorPNL, candidat surpriză la Primăria Caracal