Drumul naţional DN 67 B, care tranzitează nordul judeţului Olt, se află într-o stare deplorabilă şi are nevoie urgentă de lucrări de modernizare.

Deputatul PSD de Olt, Marius Iancu, l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, referitor la această situaţie. Parlamentarul întreabă de ce nu a fost emis, până acum, ordinul de începere pentru execuţia lucrărilor de modernizare, având în vedere că s-a ţinut o licitaţie pentru acest obiectiv de investiţii.

Totodată, Ministerul Transporturilor nu a făcut publice alocările bugetare pentru această investiţie.

„Primarii localităților din nordul județului Olt mi-au prezentat o problemă a cetățenilor din această zonă – DN 67 B Scoarța- Piteşti, un drum aproape impracticabil, care nu a mai fost modernizat de ani buni. Am adresat o întrebare despre situația acestui drum național care traversează și județul Olt, ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă”, a declarat Marius Iancu.

Pentru că nu a mai fost modernizat de ani buni, pe acest drum nu mai există asfalt, este plin de gropi, iar traficul rutier se desfăşoară cu dificultate. Oamenii sunt nemulţumiţi că îşi distruc autoturismele, atunci când circulă pe acest drum naţional cu o lungime de 183,6 kilometri şi care trecer prin patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş.

Articolul precedentCum arată prima zi de CARANTINĂ în comuna Vișina Nouă
Articolul următorBilanț coronavirus: 4.271 de cazuri noi și 98 de decese. Vezi situația pe fiecare județ