Consilierul municipal PNL, Ioan Popa, a demisionat din legislativul local şi din toate funcţiile deţinute în partid, fiind nemulţumit candidatul partidului la Primăria Slatina, despre care spune că are „notorietate ZERO”.

Popa spune că a luat această decizie după ce a realizat că Mario De Mezzo nu are nicio şansă la Primăria Slatina. El susţine în demisie că a avut discuţii cu slătinenii, încă din luna septembrie 2019, şi a realizat că mulţi nici nu au auzit de candidatul PNL, fiind chiar apostrofat.

„Decizia am luat-o după ce, în perioada septembrie 2019 – februarie 2020, perioadă în care am discutat cu sute de cetăţeni din oraşul Slatina, mi-au împărtăşit părerea lor referitoare la Mario De Mezzo, afirmând că: «nu au auzit de acesta» (cum, de fapt, nu am auzit nici eu până a aparut în Slatina,) şi chiar m-au apostrofat, «cum de nu am găsit în cadrul PNL Olt o persoană care indubitabil ar fi obţinut un număr mult mai considerabil de voturi decât acesta?»”, spune Ioan Popa, în demisia sa.

Consilierul municipal demisionar mai arată că a fost rezervat faţă de Mario De Mezzo, încă de la prezentarea sa ca viitor candidat.

„Întărindu-mi convingerea că Primăria Slatina nu poate fi câştigată de un asemenea candidat, aceasta este decizia pe care am luat: DEMISIA! Succes în continuare!”, a conchis Popa.