Un dosar penal a fost deschis de poliţişti în cazul unui bărbat în vârstă de 77 de ani, care a murit, la Spitalul Caracal. După două zile, la sesizarea familiei că nu ar fi decedat din cauze naturale, trupul neînsufleţit al bătrânului a fost luat pentru necropsie chiar de la biserică.

Bărbatul a decedat pe 7 decembrie, Spitalul Caracal emiţând certificat constatator. Potrivit unor surse, două zile mai târziu, când trupul neînsufleţit al bătrânului era chiar la biserică, în aşteptarea înhumării, membrii familiei au început să se certe, iar un nepot al defunctului a sesizat poliţia reclamând că moartea nu a survenit din cauze naturale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru a stabili situația de fapt.

„La data de 7 decembrie 2020, un bărbat, de 77 de ani, din municipiul Caracal, a decedat la o unitate medicală, fiind emis certificat constator al decesului. Trupul neînsuflețit a fost preluat de familie. La data de 9 decembrie 2020, un membru al familiei s-a prezentat la Poliția municipiului Caracal, sesizând faptul că barbatul ar fi avut o moarte violentă”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Cadavrul a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPeste 1.000 de centre de vaccinare anti COVID-19, înființate în România
Articolul următorPNL Olt, în doliu: Consilier judeţean, infectat cu COVID, deces la spital