Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna olteană Tufeni, a fost arestat preventiv după ce, alături de un alt băiat, a tâlhărit o persoană fără adăpost, în municipiul Piteşti.
Infracţiunea s-a petrecută, în noaptea de 22 spre 23 iulie, pe raza municipiului Piteşti.
„Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, alaturi de tânărul de 18 ani, care a fost reținut în data de 26 iulie a.c., la comiterea faptei ar fi luat parte și un al doilea tânăr, de 20 de ani, cu domiciliul în comuna Tufeni, județul Olt. Cei doi ar fi lovit în mod repetat persoana vătămată, cu scopul de a-i sustrage bunurile, constând într-un telefon mobil și o pereche de încălțăminte sport, bunuri ce au fost recuperate și restituite pe parcursul cercetărilor”, transmite IPJ Argeş.
Tânărul în vârstă de 20 de ani, din Tufeni, judetul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, joi. De asemenea, în aceeași zi, cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Olt