S-a schimbat locul de testare a şoferilor care vor să-şi reducă periaoda de suspendare a permisului de conducere, potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt.

Potrivit sursei citate, începând de miercuri, testarea se susţine în incinta fostului Colegiu Tehnic „Ion Mincu” din Slatina.

„Începând din 14 aprilie 2021, testarea conducătorilor auto pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se va desfășura în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 09:00, la o nouă adresă, în municipiul Slatina, strada Drăgănești, nr.25, județul Olt (sediul fostului Colegiu Tehnic „Ion Mincu”). Persoanele care urmează să susțină testarea trebuie să aibă asupra lor: cartea de identitate, dovada înlocuitoare a permisului de conducere și pix cu pastă albastră”, se arată în comunicatul IPJ Olt.

Totodată, având în vedere contextul actual generat de pandemia de Covid-19, pentru limitarea răspândirii acestui virusul, poliţiştii solicită candidaţilor să poarte masca sanitară de protecţie şi să păstreze distanţarea.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentVasile Barbu, la România în Realitate: „USR să ceară în primul rând schimbarea acestui ministru incapabil al Sănătății”
Articolul următorPANĂ de oxigen la spitalul Victor Babeș din Capitală – cel puțin 3 pacienți din TIR-ul de ATI AU MURIT