4.503 doze de vaccin împotriva coronavirusului vor ajunge în judeţul Olt, potrivit DSP, aproximativ 70% din personalul medical din judeţ urmând să beneficieze de această măsură.
Deoarece fac parte din primele categorii de oameni care vor beneficia de vaccin, cadrele medicale din toate unitățile sanitare din județul nostru vor avea acces la acesta.
Purtătorul de cuvânt al DSP Olt, Gabriela Gogiu, a precizat că, potrivit catagrafierii, aproximativ 70% din personalul medical doreşte să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
„Avem solicitare pentru 4.503 doze de vaccin anti-COVID. Catagrafierea cuprinde personalul medical din unităţi de stat şi private, aici intră şi DGASPC-ul, Ambulanţa, medicii de familie. Din totalul personalului medical din judeţ, aproximativ 70% şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina”, a precizat Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al DSP Olt, citată de gazetanoua.ro.
Deocamdată, nu se cunoaște data exactă când va începe vaccinarea, detaliile urmând a fi stabilite în perioada următoare la nivel central.
Sursa: Realitatea de Olt