Guvernul a emis recent o hotărâre prin care dă undă verde pentru începerea lucrărilor de dragare a Dunării, la Corabia, anunță vicepremierul Paul Stănescu. Investiția este realizată de Administrația Fluvială a Dunării de Jos, cu ajutorul unor utilaje achiziționate pe fonduri europene.
Dragajul Dunării de la Corabia la Calafat ar însemna revitalizarea portului comercial din Corabia, închis în cea mai mare parte a anului din cauza aluviunilor care au acoperit mare parte din șenalul navigabil. Aceste lucrări ar trebui să înceapă în curând. „Există o hotărâre de Guvern și va începe dragarea în Portul Corabia, până la Calafat. Cred că în maximum două săptămâni va începe. Este vorba despre dragarea cursului Dunării, pentru că altfel nu putem avea port la Corabia”, a explicat vicepremierul Paul Stănescu.
Lucrările de dragaj vor fi efectuate prin intermediul proiectului SWIM – SMART Waterway Integrated Management, cofinanţat de Uniunea Europeană şi nu vor avea loc doar în zona Portului Corabia, ci şi de-a lungul altor zone critice din sectorul comun Româno – Bulgar al Dunării, respectiv la Bechet şi podul Calafat – Vidin. Valoarea estimată pentru construcția complexului de dragaj fluvial este 52.006.392 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 11.305.00 Euro.