VIDEO. Accident în Balş. Fetiţă de trei ani, lovită de o maşină

VIDEO. Accident în Balş. Fetiţă de trei ani, lovită de o maşină
Fetiţa fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova
O fetiţă în vârstă de trei ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a fost lovită de un autoturism, pe strada principală din Balş.
Potrivit poliţiştilor, minor a fugit de lângă unul dintre părinţi şi a încercat să treacă strada, printr-un loc nepermis, când a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat din Braşov.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliție orașului Balș au stabilit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Balș, a acroșat un copil, din localitate, care, într-un moment de neatenție, ar fi fugit de lângă unul dintre părinți și ar fi încercat să traverseze prin loc nepermis”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Fetiţa fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
Şoferul nu se afla sub influența alcoolului.
„Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a mai declarat reprezentantul poliţiei.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











