Accidentul rutier petrecut pe Drumul Expres Craiova Piteşti, în urmă cu aproximativ o oră, a fost provocat de o şoferiţă din judeţul Argeş, care a circulat pe contrasens pentru mai bine de patru kilometri.
Aceasta a intrat cu autoturismul său într-o altă maşină, care circula regulamentar pe banda doi. În accident a fost implicat şi un autocamion.
În urma accidentului, traficul rutier este blocat, pe Drumul Expres 12 (DEx12), pe sensul de mers Craiova către Pitești, la kilometrul 32, a fost blocat
La faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unui elicopter SMURD, însă nu a transportat vreun pacient la spital.
Traficul rutier a fost deviat pe drumul naţional DN 65.
„Polițiștii Serviciului Rutier Olt sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului. Traficul rutier pe Drumul Expres (DEx12) pe sensul de mers Craiova către Pitești va fi deviat, de la kilometrul 27, pe Drumul Național 65 – European 574, până la finalizarea cercetărilor”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt