Un jandarm în vârstă de 21 de ani din comuna Ianca, judeţul Olt, care lucra în Bucureşti, a murit joi după-amiază, într-un grav accident rutier petrecut în judeţul Teleorman.
Accidentul s-a produs pe drumul naţional DN 52, la ieşirea din Alexandria spre localitatea Furculeşti.
Potrivit poliţiştilor, în zona Izvorul Rece,conducătorul unui autoturism în vârstă de 45 ani, din municipiul Alexandria, care se deplasa pe direcția Turnu Măgurele spre Alexandria, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de jandarmul în vârstă 21 ani din județul Olt, care circula regulamentar din direcția Alexandria spre Turnu Măgurele.
Din accident a rezultat decesul celor doi conducători auto.
La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD pentru a prelua victimele accidentului rutier, preluând un pasager de 16 ani din autoturismul condus de tânărul jandarm. Pacientul a fost transportat la o unitate medicaĺă din capitală.
„Polițistii efectează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Iulian Urbeşteanu.
Potrivit unor surse, jandarmul era într-o permisie de cinci zile se îndrepta către judeţul natal.