131 de amenzi în valoare de peste 128.000 au fost aplicate de poliţiştii olteni, dminică, în doar patru ore, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare. Totadă, mai mulţi şoferi au rămas fără permisul de conducere.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că în cadrul acţiunii au fost angrenaţi peste 180 de polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmi.
Între ora 17.00 şi ora 21.00, polițiștii au verificat în trafic peste 400 de autovehicule și au legitimat aproape 500 de persoane.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 131 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 128.710 lei.
„Din totalul sanctiunilor aplicate, 79 au fost pentru nerespectarea măsurii restricționării circulației, impusă de Ordonanța Militară nr. 3/2020, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, valoarea acestora fiind de 101.000 lei. 32 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere, iar 14 pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
Totodată, polițiștii au reținut opt permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras 3 certificate de înmatriculare.
„Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare în vederea asigurării unui climat de siguranță publică, prevenirii și limitării răspândirii virusului COVID 19 și pentru a combaterea fenomenul infracțional de orice gen”, a mai declarat Alexandra Dicu.