O anchetă a fost deschisă de Poliţia Animalelor Olt, în urma apariției în spațiul public, pe o rețea de socializare, a unor imagini, în care o pisică este trasă între un copil şi un câine, iar o femeie care filmează scena se amuză zgomotos.

Poliţiştii au identificat persoana care a realizat filmarea, respectiv o femeie, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în localitatea Drăghiceni.

 

„La fața locului au fost găsite patru animale, un câine și trei pisici, inclusiv pisica ce apare în imagini, care au fost evaluate medical de către medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, stabilindu-se că sunt bine întreținute și fără a prezenta urme de violență. Poliţiştii continuă verificările în conformitate cu prevederile Legii nr. 205 din 2004, privind protecția animalelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse măsurile legale”, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Olt.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentUn fost consilier local din Slatina, apropiat al nepotului lui Ceauşescu, a decedat
Articolul următorIncendiu la Spitalul Județean Slatina – aproape 40 de persoane, în pericol