Este revoltă în rândul comercianților de legume-fructe din Piața Zahana, orașul Slatina, după ce administratorul societății care se ocupă de această incintă refuză să demonteze ușile și pereții pentru a o transforma într-un spațiu deschis.

Administratorul pieței nu este de acord cu reorganizarea spațiului întrucât, susține acesta, au fost efectuate investiții de zeci de mii de euro tocmai pentru a crea condiții comercianților și producătorilor care își vând mărfurile în această piață.

Nemulțumiți de situație, comercianții se îndreaptă, la ora transmiterii acestei știri, către Prefectura Olt și speră să obțină o soluție din partea autorităților.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCeață densă în aproape toată țara, inclusiv în București, luni dimineață
Articolul următorCentrele de relații cu clienții CEZ Vanzare, închise. Serviciile, doar online