Petrică Mîțu Stoian este condus astăzi pe ultimul drum. Sute de persoane participă la înmormântarea marelui artist, interpreți din întreaga țară fiind prezenți miercuri la Craiova.
Colegii regretatului artist, alături de care a cântat ani la rând, membrii Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului, au ajuns și ei la înmormântare și au cântat în fața Teatrului Național, în memoria lui Petrică Mîțu Stoian.
Cortegiul funerar a plecat de la sediul Teatrului Național Marin Soresc din Craiova, la Biserica Mântuleasa din municipiu.
După slujba religioasă, cortegiul va porni către Cimitirul Ungureni, acolo unde interpretul de muzică populară și-a pregătit locul de veci.
În paralel, procurorii efectuează ancheta, existând foarte multe semne de întrebare cu privire la decesul artistului.
Moartea lui Petrică Mîțu Stoian este anchetată ca moarte violentă, după ce s-a aflat că regretatul interpret de muzică populară s-a stins din viață din cauza șocului cauzat de tratamentul cu oxigen.
Sursa: Realitatea de Olt