Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, în perioada următoare, cu temperaturi minime ce vor coborî până la 0 grade, meteorologii anunțând, miercuri, că la munte va ninge. 

Avertizarea meteo este valabilă de miercuri, ora 10.00, până joi, la aceeași oră.

Astfel, în intervalul miercuri ora 10.00 – joi ora 10.00, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.

Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării.

 

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Octavian Berceanu: „Când m-am dus prima dată în Sintești ardeau 20 de focuri”
Articolul următorOlt: Amendat de poliţie pentru că nu avea buletinul la el, un bărbat a obţinut în instanţă înlocuirea amenzii cu avertisment