Magistraţii Judecătoriei Slatina au dispus anularea unei amenzi aplicate de poliţişti unui bărbat din Drăgăneşti-Olt pentru faptul că, atunci când a fost oprit de un echipaj rutier, nu a avut asupra sa cartea de identitate.

Potrivit încheierii instanţei, totul s-a petrecut în data de 6 martie 2021, în jurul orei 22.21. Bărbatul se afla la volanul autoturismului său atunci când a fost oprit de poliţiştii Secţiei Coteana, în comuna Brebeni, pe drumul judeţean DJ 546. 

Când i s-au solicitat actele la control, omul a încercat să îi explice poliţistului că se deplasează la serviciu, fiind angajat la o fabrică de pe platforma industrială a Slatinei, şi că are cartea de identitate la preschimbat. Totodată, el a arătat că nu deţine nicio dovadă în acest sens, cu toate că durează o lună pentru această preschimbare. 

Insensibil la explicaţiile bărbatului, agentul constatator i-a spus ca îl va amenda, transmiţându-i că dacă nu este de acord cu acest lucru poate formula plângere împotriva acestui proces verbal. Amenda aplicată a fost de 870 de lei.

Contraveninentul a contestat această amendă, iar la două zile după ce a fost amendat, a mers la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din oraşul Drăgăneşti-Olt şi a solicitat o dovada în sensul că la data de 6 martie 2021, el avea cartea de identitate la preschimbat deoarece era expirată. Acest document a fost depus la dosar, iar magistraţii Judecătoriei Slatina înlocuirea sancţiunii de amendă cu cea de „avertisment”.

Decizia judecătorilor nu este însă definitivă şi poate fi contestată de IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentVreme deosebit de rece, în toată ţara. Avertismentul meteorologilor
Articolul următorOlt: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecţie emis împotriva sa