Slătinenii vor circula, de anul viitor, cu autobuze electrice. Două proiecte prin care se vor achiziționa 18 mijloace de transport în comun ecologice și se vor reface complet stațiile din tot orașul sunt în plină desfășurare. Investițiile derulate cu fonduri europene își propună să îi convingă pe cât mai mulți locuitori ai Slatinei să lase mașinile acasă, pentru a folosi transportul public.

Să aștepți autobuzul într-o stație cu internet wireless, ecran video și panou care indică timpul de așteptare. Să urci apoi într-un autobuz nou, confortabil, modern, cu temperatură controlată, care să circule rapid, pe mai multe trasee. Toate acestea nu sunt un vis frumos, ci punctele cheie ale unor proiecte cu fonduri europene care vor fi implementate anul viitor în Slatina. „Avem 2 proiecte pentru achiziționarea de autobuze electrice, ambele pe Programul Operațional Regional, unul fiind derulat de Ministerul Dezvoltării. Eu sper ca la anul să putem merge cu autobuzele ecologice. Nu putem să le facem pe bugetul local pentru că presupun costuri destul de mari. Spre exemplu, proiectul  cu cele 8 autobuze mari, are o valoare de 27 milioane de lei”, a declarat Emil Moț, primarul Slatinei.

Toate stațiile de autobuz vor fi înlocuite cu unele moderne, iar biletele vor putea fi cumpărate on-line, de pe telefonul mobil, anunță conducerea Primăriei Slatina. În plus, vor fi amplasate stații noi, în zonele în care se vor extinde traseele mijloacelor de transport în comun.

Toate aceste investiții în sistemul de transport public ar trebui să îi convingă pe cât mai mulți slătineni să lase mașinile în parcare și să circule rapid și mai ieftin cu autobuzul, explică edilul Slatinei.

În proiectul derulat de Primăria Slatina mai sunt incluse stații de încărcare rapidă, care vor permite alimentarea autobuzelor pe traseu, dar și cu stații de încărcare lentă, instalate în autobaza Loctrans.

Articolul precedentDecizie finală a veterinarilor în cazul focarului de pestă porcină de la Șerbănești
Articolul următorTransportatorii de persoane şi mărfuri, controlaţi de poliţişti. Acţiunea se desfăşoară toată săptămâna – FOTO