În aproape 50 de unităţi şcolare din cele 160 din judeţul Olt se derulează lucrări de investiţii, din diferite surse de finanţare.
Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a declarat că cele mai multe lucrări se desfăşoară prin Programu Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 şi 2.
!La momentul actual, din totalul de 160 de unităţi cu personalitate juridică, se derulează investiţii, cu diferite surse de finanţare, în 49 de unităţi învăţământ, după cum urmează: sursa de finanţare de la bugetul local – 10 unităţi şcolare, pe GAL – 1 unitate şcolară, pe GAL plus AFIR – 1 unitate şcolară, pe PNDL 1 – 20 unităţi şcolare, PNDL 2 – 15 unităţi şcolare, PNDL şi POR – 1 unitate şcolară, pe POCU – 1 unitate şcolară”, a afirmat Bărbulete.
Cele mai multe dintre aceste investiţii vor fi gata în acest an.
„Deja sunt patru lucrări finalizate, iar în 2019 se vor finaliza încă 23. În 2020 – 18, în 2021 – 3, iar în 2022 – una”, a declarat Adrian Bărbulete.