Prima parcare multilevel din Slatina a ajuns să fie vândută la licitaţie pe o sumă de cel puţin jumătate din valoare, după ce firma înfiinţată de Darius Vâlcov, pe când era primar, a intrat în insolvenţă şi ulterior în faliment. Autoturisme şi imobile din municipiul oltean în valoare de milioane de lei au fost înstrăinate în acelaşi mod.
Construcţia parcării supraetajate, cu o capacitate de 130 de locuri, situate în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a fost începută de primăria condusă atunci de Darius Vâlcov, în anul 2007. Lucrările s-au încheiat brusc, însă parcarea a fost vândută firmei Imobiliare Consloc, unde acţionar unic era Consiliul Local Slatina, societate controlată de Darius Vâlcov prin interpuşi.
Preţul de achiziţie s-a cifrat la 4,2 milioane de lei, iar parcarea a fost dată în folosinţă în 2010, la mai bine de trei ani.
Ulterior, şapte ani mai târziu, după intrarea în faliment a Imobiliare Consloc, parcarea a fost vândută la licitaţi pe mai puţin de două milioane de lei.
Magistraţii Tribunalului Olt au dispus, în octombrie 2015, începerea procedurii falimentului pentru firma SC Imobiliare Consloc SRL, unde acţionar unic era Consiliul Local Slatina.
Firma acumulase datorii de aproape trei milioane de lei.
Decizia Tribunalului Olt a venit după ce planul de reorganizare a societăţii nu a avut succes.
Bunurile Consloc au fost scoase la licitaţie pentru a putea fi acoperite datoriile.
Nu mai puţin de 18 firme şi instituţii de stat se numărau printre creditorii Imobiliare Consloc, potrivit informaţiilor postate pe portalul Tribunalului Olt. Printre acestea se numără Primăria Slatina, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, distribuitorul de energie electrică CEZ, Compania de Apă Olt şi Prima Piaţă 2000 SA, firma care administrează pieţele din oraş.
Pe lângă parcarea etajată, Consloc mai deţinea 11 uscătorii aferente unor scări de bloc evaluate la minimum 285.120 de lei, un apartament evaluat la 50.000 euro şi două terenuri intravilane în suprafaţă de 250 metri pătraţi fiecare.
Firma Imobiliare Consloc se afla în insolvenţă din martie 2014. Reprezentanţii administraţiei locale, de la acel moment, explicau că prin acest „artificiu” s-a evitat tocmai pierderea prin executare silită a parcării etajate din zona Spitalului Judeţean, în urma unui proces pierdut de firma consiliului local cu o societate vâlceană, care a construit Cartierul „Eugen Ionescu”. SC Protectchim SRL Râmnicu-Vâlcea a acţionat în instanţă Imobiliare Consloc pentru întârzierea la plată a unor facturi. Firma deţinută de CL a refuzat să facă aceste plăţi după ce a constatat mai multe neconformităţi la imobilele construite de firma vâlceană.
De aici, disputa s-a mutat în instanţă, Protectchim solicitând daune în valoare de 14 miliarde, penalităţi încuviinţate de magistraţii Tribunalului Olt. Consloc a atacat cu apel această decizie, încercând să obţină o reducere a penalităţilor la Curtea de Apel Craiova. Între timp însă, prima hotărâre a devenit executorie.