Viceprimarul municipiului Caracal, Octavian Stănescu, a fost exclus din Partidul Social-Democrat, în urma unei şedinţe a biroului executiv al organizaţiei locale.
Decizia, confirmată de Octavian Stănescu, vine pe fondul unui conflict pe care viceprimarul îl are de mai multă vreme cu primarul Liviu Radu. În decursul conflictului, Stănescu a rămas fără atribuţii şi fără maşina de serviciu, contestând deciziile la Instituţia Prefectului şi, ulterior, în instanţă.
Decizia luată de către Organizația Municipală trebuie validată de către forul judetean pentru a deveni executorie.
„Motive pentru propunerea de excludere sunt foarte multe, pornind de la cele politice, până la cele de ordin administrativ. Din punct de vedere politic, el trebuia să respecte organizația din care făcea parte, pentru că nu trebuie să uite că dacă este viceprimar este pentru că a fost numit politic, ales politic”, a precizat președintele PSD Caracal, Dan Ciocan, pentru gazetanoua.ro.
Cât despre un posibil înlocuitor în fotoliul de viceprimar, președintele PSD Caracal spune că este posibil ca până la alegerile de anul viitor să nu mai fie ales un nou edil.