Un tânăr în vârstă de 39 de ani, din Balş, a fost arestat preventiv după ce, alături de un alt bărbat, au furat dintr-o locuinţă mai multe obiecte electrocasnice, în valoare totală de 10.000 lei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că furtul a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 72 de ani.

„La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de  Poliție Județean Olt – Poliţia oraşului Balş, au fost sesizați de către un bărbat de 72 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute, au sustras din locuinţa cumnatului său, din orașul Balș, obiecte electrocasnice în valoare de 10.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş, în cursul zilei de 26 ianuarie au fost identificaţi doi bărbaţi cu vârstele de 39 şi 45 de ani, ambii din oraşul Balş, bănuiţi de comiterea faptei, bunurile fiind recuperate”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Bărbatul de 39 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru furt calificat, iar instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Aceesta a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliție Județean Olt.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 145. Fake news: Diana Șoșoacă președinte
Articolul următorPensionarii din Olt au ieşit în stradă. Protest în faţa Prefecturii