Un autoturism a luat foc în mers, miercuri dimineaţă, pe strada Drăgăneşti din Slatina, la ieşirea de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în autoturism se aflau doi bărbați care au reușit să iasă din acesta în faza de inițiere a incendiului, fără a fi răniți.
Incendiul a fost localizat rapid la nivelul compartimentului motor, fără a afecta habitaclul.
„În urma incendiului a ars motorul autoturismului și au fost afectate farurile și elemente de caroserie. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un cablu defect sau deteriorat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Sursa: Realitatea de Olt