Patru persoane au ajuns la spital, duminică, după un accident rutier petrecut pe drumul judeţean DJ 546, la ieşirea din Coteana spre Brebeni.

În accident au fost implicate două autoturisme.

Din primele informaţii, una dintre maşini, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei, a intrat pe contrasens şi în coliziune cu celălalt autoturism, care circula regulamentar.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, unul condus de o femeie, în vârstă de 32 de ani, iar celălalt de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentOlt: Două persoane rănite, în urma unui accident provocat de un şofer băut
Articolul următorBobby Păunescu dă cărțile pe față: „Bucătăria internă nu se face publică, doar soluțiile”. Sorin Oancea, scos la tablă de AGA – MISTERUL celor 6 MILIOANE DE EURO