Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Valea Mare, s-a răsturnat cu autoturismul, joi, după ce a lovit parapetele care separă sensurile de mers şi a ajuns în şanţ.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a produs pe drumul naţional DN 65, în apropierea localităţii Valea Mare.
„Poliţiştii Serviciului Poliţie Rutieră s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Valea Mare, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă şi la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetele care separe sensurile de mers, fiind proiectat în şanţ, unde s-a răsturnat”, a declarat reprezentantul Poliţiei.
Bărbatul era singur în maşină şi au fost înregistrate doar pagube materiale