Unul dintre conducătorii auto implicați în accidentul petrecut pe centura Caracalului se afla sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii aplicându-i o amendă și suspendându-i permisul pe trei luni. Trei copii care se aflau în mașina sa au ajuns la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a petrecut după ce un conducător auto care se deplasa din direcția Caracal-Redea, la intersecția cu ruta ocolitoare a Caracalului, nu a respectat semnificația indicatorului „Stop” și a pătruns în intersecție fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa pe direcția Craiova-Alexandria. În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un alt autoturism care se afla oprit la „Stop”.

Polițiștii mai spun că, în urma testării cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului auto care se deplasa pe direcția Craiova-Alexandria a rezultat o concentrație de 0,14 miligramr pe litru alcool pur în aerul expirat.

„Acesta a fost sancționat contravential cu amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.

Șase persoane, printre care trei copii, au fost rănite, în accident.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vatamare corporală din culpă.