Japonezii de la Yazaki angajează, în această perioadă, 150 de muncitori pentru fabrica din Caracal.

Compania niponă are susţinerea Primăriei Caracal, o întâlnire dintre primarul Liviu Radu şi directorul Yazaki având loc, zilele trecute, pe această temă.

Persoanele interesate să se angajeze la Yazaki Caracal pot afla detalii la sediul firmei sau la numărul de telefon 0372 .577.000.

Yazaki România este unul dintre principalii producători de componente auto de pe piaţa locală, investind peste 85 milioane euro în România şi având 5.000 de angajaţi.

În 2011, japonezii au investit două milioane euro într-o nouă fabrică la Caracal, care livrează cablaje pentru modelul Ford B-Max asamblat la Craiova.  Din 2012, investiţia de la Caracal crescut la patru milioane euro.

Producţia la Caracal a demarat în luna martie a anului 2011, acolo fiind produse cablaje şi pentru modelul Ford Fiesta, asamblat în Germania, la Koln.

Grupul Yazaki, fondat în 1929 în Japonia, este unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de distribuţie electrică, de afişare şi transmisie a datelor, precum şi de alte subansamble pentru industria auto.

În România, în ultimii 12 ani Yazaki a deschis unităţi de producţie în Arad (2003), Ploieşti (2003), Caracal (2011), Urlaţi (2014) şi Brăila (2015)

La Timişoara, compania are un centru de dezvoltare şi design din 2009.