Peste 4.200 de dosare în care procurorii olteni desfăşoară anchete nu este cunoscut autorul, în şapte dintre acestea fiind vorba despre crimă.
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, este vorba de 4.275 de astfel de dosare
„Per total judeţ, sunt 4.275 de cauze cu autor necunoscut din cele 10.132 nesoluţionate. Dintre acestea, şapte sunt cazuri de crimă. Am reuşit să scoate două, care erau pe pruncucidere. Este vorba de mamă care imediat după naştere şi-a ucis copilul”, a afirmat ea.
În total, peste 10.100 de dosare sunt încă nesoluţionate de către procurorii olteni, cele mai vechi fiind de cinci ani
„La cazurile nesoluţionate stăm mai bine decât anul trecut, în sensul că, la sfârşitul anului 2018, au rămas nesoluţionate 10.132, faţă de 10.499. Deci o scădere cu 3% la cele rămase nesoluţionate. Cele mai vechi erau cele de cinci ani. La nivelul Parchetului Olt, erau doar cinci cauze mai vechi de cinci ani. Este vorba despre cazuri cu infracţiuni complexe: două evaziuni fiscale, un dosar de achiziţii, încă unul cu infracţiuni asimilate corupţiei şi mai era unul, pe care îl avem în lucru şi îl vom soluţiona până la finalul lunii ianuarie. Acesta din urmă este un dosar de înşelăciune, de fapt trei cauze conexate. A fost al Parchetului Slatina, infirmat de două sau de trei ori de instanţă, l-am preluat şi urmează să emitem rechizitoriul, la sfârşitul lunii”, a mai declarat Anca Anuţa.