Patru bărbaţi din Balş ce aveau mandate de arestare preventivă emise de autorităţile spaniole, au fost reţinuţi de poliţiştii olteni, în urma unei acţiuni desfăşurate, miercuri.
Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, au fost depistaţi pe raza oraşului Balş.
„Aceștia sunt bănuiți că în perioada 2018-2019 au sustras 32 de autovehicule de pe raza statului spaniol pe care le-au folosit în vederea comiterii de furturi din locuințe sau societăți comerciale, după săvârșirea faptelor revenind în țară. Persoanele au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Olt.
Cei patru vor fi predaţi autorităţilor judiciare spaniole.
La acţiunea de miercuri au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Balş şi Serviciului de Acţiuni Speciale Olt, dar şi din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Balș și jandarmi ai Detașamentului 5 Jandarmi Balș.