Primăriile din judeţul Olt au primit bani de la Consiliul Judeţean pentru a reuşi să închidă cu bine anul financiar, trei hotărâri în acest sens fiind aprobate, marţi, de aleşii judeţeni.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că unele localităţi aveau restanţe la plata salariilor, în timp ce altele nu puteau să acopere alte cheltuieli materiale.

„Toate cele trei proiecte aprobate astăzi sunt legate de sume care au fost date tuturor localităţilor din judeţul Olt, sumele sunt diferenţiate în funcţie de problemele pe care aceste localităţi le-au avut. Unele localităţi aveau restanţe la plata salariilor şi nu închideau anul, altele aveau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive şi popriri pe conturi, iar altele aveau nevoie pentru cheltuieli materiale să închidă anul. Toate localităţile din judeţ au primit aceste sume, iar cele trei proiecte de hotărâre de astăzi sunt legate strict de această alocare de fonduri către primării”, a explicat Oprescu.

Sursa alocărilor este atât bugetul propriu al forului judeţean, cât şi cel de stat.

„Sunt bani veniţi prin depăşirea cotelor estimate încă de la început de an, datorită creşterii economice, iar alţi bani sunt veniţi de la Guvernul României.  Sumele alocate sunt între 50.000 lei şi 500.000 lei”, a mai declarat preşedintele CJ.

Şeful forului judeţean a adăugat că nu mărirea salariilor este cauza dificultăţilor financiare pe care le întâmpină administraţiile locale, pe final de an.

„Nu este vorba despre restanţe mari la plata salariilor, era vorba de luna noiembrie, ultima care se plăteşte în acest an şi a fost nevoie să le alocăm aceste sume. Problemele nu sunt din cauza creşterilor salariale pentru că noi am încercat, încă de la începutul anului, să finalizăm bugetele primăriilor, să le sprijinim, astfel încât fiecare primărie să aibă bani de funcţionare. A fost un an plin de investiţii, în care o parte din bani trebuie puşi pentru cofinanţările pentru proiectele pe fonduri europene, de asemenea o parte din bani se duc către studiile de fezabilitate făcute, către dirigenţie de şantier, practic au fost primării care n-au reuşit să acopere şi această zonă a salariilor”, a conchis Marius Oprescu.

 

Articolul precedentSancțiune penală pentru cetățeanul din Rusănești care și-a ascuns porcii la stână. Veterinarii au mai găsit un animal cu pestă, îngropat
Articolul următorINTERCEPTĂRI. Ce puneau la cale ambulanţierii din Corabia, după ce au fost prinşi cu motorina furată de la ambulanţe