Magistraţii Tribunalului Olt au decis, marţi după-amiază, să emită un mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului în vârstă de 36 de ani, din Coteana, care şi-a ucis concubina, lovind-o de mai multe ori cu un ciomag în cap.
Bărbatul fusese reţinut de procurori, luni după-amiază. Agresiunea s-a petrecut, potrivit procurorilor olteni, în noaptea de duminică spre luni. Pe fondul consumului consum de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, motivat de faptul că victima, concubina sa, i-a adus injurii, bărbatul i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu un ciomag în zona capului.
Anchetatorii spun că loviturile au cauzat mai multe plăgi contuze la nivelul craniului şi fracturi de bază şi boltă craniană, care au condus, la scurt timp, la decesul acesteia.
„Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt la data de 4.03.2019 rezultă că moartea victimei a fost violentă, datează din data de 3.03.2019, a fost cauzată de contuzia, dilacerarea şi hemoragia cerebrală urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut deschis, forte, cu multiple leziuni osoase în condiţiile unei agresiuni individuale. De asemenea, leziunile traumatice constatate la autopsie (multiple plăgi contuze la nivelul craniului, multiple fracturi de bază şi boltă craniană, contuzii – dilacerare-hemoragie cerebrală) s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur”, se arată în comunicatul Parchetului Olt.
Sursa citată a adăugat că s-a mai concluzionat că există legătură de cauzalitate, directă şi necondiţionată între leziunile traumatice şi deces.