Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Vulpeni, și-a pierdut viața, în urma unui incendiu puternic izbucnit, luni noaptea, la locuința sa.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că, în momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile din interior.
După pătrunderea în locuință, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului locuinței, în vârstă de 68 de ani, care prezenta arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
„Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore și jumătate, locuința și bunurile din interior fiind distruse. Cauza probabilă a incendiului este amplasarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire fața de materialele combustibile”, a declarat Băsăşteanu.