Născut prematur în luna octombrie a anului trecut, un bebeluș care cântărea mai puțin de 1 kilogram a fost salvat. Mai întâi datorită eforturilor pe care le-au făcut neonatologii din Slatina, care l-au îngrijit aproape o lună, până când a fost transferat la o maternitate din Timișoara. El a fost vizitat zilele acestea de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Copilul cântărește acum 2,2 kilograme și este în stare bună. Medicii și conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina au făcut eforturi să îl îngrijească, în condițiile în care transferul lui către o altă maternitate specializată în îngrijirea prematurilor nu a  fost posibil, pentru că nu s-au găsit incubatoare libere.

Bebelușul prematur a ajuns la Timișoara în luna noiembrie 2018. Ministrul Sănătății și consilierii săi s-au implicat pentru salvarea lui, iar în cursul zilei de ieri l-au și vizitat. „A fost un caz mai deosebit. Nu era loc în acel moment la Terapie Intensivă prematuri şi atunci am făcut noi pe dispecerii şi a fost adus la Timişoara. Are deja două luni şi jumătate de când e aici şi de la 900 de grame astăzi are 2,2 kilograme”, a spus ministrul Sănătăţii.

Pintea a cerut periodic raportări despre acest copil.

Articolul precedentAccesul aparținătorilor, restricționat la Spitalul Județean Slatina. 27 de cazuri noi de gripă în ultima săptămână
Articolul următorAproape 7.000 de olteni și-au recuperat taxele auto. Restul sunt pe lista de așteptare