Biserica Sfânta Treime din Centrul Istoric al Slatinei, monument istoric, a fost reabilitată prin intermediul unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 5.991.710,27 lei.

Finalizarea proiectului a fost marcată, miercuri, printr-o conferinţă de presă la care au participat preotul paroh Iulian Martin şi arhitecul Sever Mitrache.

 

Timp de trei ani, începând cu anul 2018, s-au derulat lucrări de restaurare generală a bisericii, sfântul lăcaş fiind adus mult mai aproape de forma iniţială a secolului al XVII-lea.

 

„Reabilitatea bisericii noastre, Parohia Sfânta Treime, este foarte importantă. Vorbim de Biserica Domnească, ce datează de la 1645, era cuprinsă de igrasie şi necesita această intervenţie. Au fost lucrări întinse pe o perioadă de trei ani şi s-a salvat un monument istoric de o importanţă deosebită, la noi în comunitate”, a declarat preotul Martin.

 

Proiectul are o valoare totală de 5.991.710,27 RON, din care: finanțarea nerambursabilă FEDR 4.998.249,01 RON, finanțare nerambursabilă de la bugetul național 764.438,08 RON şi cofinanțarea beneficiarului 117.605,86 RON, finanțarea totală nerambursabilă fiind de 5.762.687,09 lei.

 

„Din punct de vedere al execuţiei propriu-zise n-a fost o lucrare dificilă. Mai problematică a fost partea de avizare a documentaţiei. Specific bisericilor din perioada în care şi aceasta a fost construită, au fost foarte multe intervenţii. Dacă forţăm puţin nota, la fiecare sută de ani s-a întâmplat ceva important. Fie s-a înălţat pertele exterior, s-au lărgit golurile ferestrelor, s-a intervenit din punct de vedere de al pereţilor. De asemenea, s-a intervenit asupra turlelor, care au ars, au fost distruse de-a lungul timpului. N-au fost dificultăţi foarte mari tehnice”, a declarat Sever Mitrache.

 

Pictură Şcoala Tăttărescu şi icoana de hram, salvate de restaurare

 

Arhitecul a explicat că ân cadrul proiectului de restaurare s-a reuşit inclusiv salvarea unei picturi Şcoală Gheorghe Tăttărescu.

 

„Dacă iniţial ne-am propus să ne ducem cu biserica cât mai aproape de starea ei iniţială, de forma şi volumetria iniţială, s-a ajuns la concluzia că e bine să păstrăm turla principală pentru că aceasta conserva foarte bine pictura Şcoală Tăttărescu. Turla a fost lăsată cum este ea, puţin disproporţionată în comparaţie cu biserica”, a explicat Sever Mitrache.

 

El a adăugat că, fără finanţare europeneană, nu s-ar fi reuşit salvarea acestui monument istoric.

 

„E bine că s-a salvat în ansamblu biserica. Fără implicarea Episcopiei şi a Consiliului Judeţean pentru obţinerea fondurilor europene, nu ştiu cum ar fi putut să se suporte financiar tot acest demers”, a mai spus Mitrache.

 

De asemenea, constructorii au recuperat o pictură murală, icoana de hram, veche de sute de ani.

 

„Îmi plăcea să cred că la uşa de la intrare există un încadrament de piatră şi am ezitat destul de mult timp să-l caut, doar de teama că voi fi foarte dezamăgit dacă nu-l găsesc, şi l-am găsit. Aşa a fost descoperită şi icoana de hram. Cel mai valoros metru pătrat de pictură din biserică, din punct de vedere artistc şi istoric”, a conchis Sever Mitrache.

 

Scurt istoric

 

Biserica „Sfânta Treime” este cea mai veche biserică din Slatina, fiind situată n zona Centrului Vechi. Numită şi „biserica domnească”, a fost ctitorită între anii 1641 şi 1645 de către slugerul Ghinea Ţucala Brătăşanu şi jupâneasa Florica, soţia sa, în zilelele domnitorului Matei Basarab (1632-1654), ÎN „Mahalaua Albastră” a târgului.

 

Dintre obiectele vechi şi de valoare ale bisericii, s-au păstrat următoarele:

 

Clopotul mare (cu diametrul de 0,85 metri), datat 1642, şi clopotul mic din anul 1793, ambele montate, până la restaurare, în turla de pe pronaos;

 

O icoană cu „Arătarea Sfintei Treimi la stejarul Mamvri”(1m x 0,68m x 0,08m), pictată de Radu zugravul;

 

O icoană de factură rusească, cu tema „,Maica Domnului Îndurerată”, purtând însemnarea „1844. Nicolae Romaschi”.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț Coronavirus 17 noiembrie: 3.535 cazuri noi și 350 decese dintre care 51 anterioare
Articolul următorPercheziţii în Olt. Firme de curierat vizate (VIDEO)