A fost prima zi de școală astăzi, pentru tânăra din Brazilia, venită să studieze la Colegiul „Ion Minulescu”, prin intermediul programului „Schimb de tineri”, al Clubului Rotary. Vitoria da Silva a fost primită cu brațele deschise de colegii de clasă, care vor să îi arate orașul și să îi vorbească despre români și România. La rândul său, tânăra a fost încântată de atmosfera prietenoasă, de școală, dar și de mâncarea românească.
Primită cu prietenie de colegi și familia la care va locui, Vitoria da Silva, tânăra braziliancă sosită la Slatina în cadrul proiectului „Schimb de tineri” și-a ocupat astăzi locul în bancă. Va învăța la Colegiul „Ion Minulescu”, în clasa a XI-a G pe parcursul acestui an școlar. Astăzi a fost prima zi alături de toți colegii, care i-au arătat adolescentei venite din Brazilia că școala în România este chiar cool, ca și familia de schimb. „Este chiar cool, îmi place aici. Este cu adevărat diferit față de Brazilia și îmi place. Unele materii nu le aveam în Brazilia, pe altele nu le am aici. Iar cel mai mult îmi place familia mea, sunt drăguți cu mine, îmi plac foarte mult”, a spus Vitoria.
Iar colegii au încântat-o cu atenția și grija pe care i le poartă încă de când a pășit pe pământ românesc. „Sunt foarte drăguți cu mine, încearcă să mă facă să mă simt mai bine, pentru că sunt puțin nervoasă în prima zi. Vin să vorbească cu mine, chiar încearcă să vorbească în portugheză. Și eu vreau să învăț română, știu deja câteva cuvinte”, a mai adăugat tânăra din Brazilia.
Tinerii de la Minulescu sunt bucuroși să afle de la Vitoria despre sistemul de învățământ din țara sa și despre cultura brazilienilor. Unii se gândesc chiar că și-ar dori să ajungă și ei să studieze în străinătate, prin programe educaționale asemănătoare.
Înainte să vină la școală, Vitoria a participat la întâlnirea studenților de schimb din România, organizată la Brăila. S-a plimbat cu barca pe Dunăre, și-a făcut prieteni noi și a descoperit cât de bună este mâncarea noastră. Micii și mămăliga sunt preferatele ei.