Aproximativ 200 de kilograme de carne fără documente şi păstrată în condiţii insalubre au fost confiscate, duminică, de la trei fast-food-uri din Caracal, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt aplicând, totodată, sașe sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei.
Poliţiştii spun că cele trei unități economice de tip fast-food dețineau aproximativ 200 kilograme de carne pui, în valoare de 2.500 lei, pentru care nu existau documente de proveniență și conformitate din punct de vedere al normelor sanitar-veterinare.
„Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, iar cele 200 de kilograme de carne au fost confiscate și predate unei unități specializate, în vederea neutralizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.