Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Olt după ce, la sfârşitul săptămânii, mai multe cadavre ale unor animale au fost descoperite la marginea comunei Radomireşti.

Potrivit IPJ Olt, au fost identificate şase animale moarte, respectiv patru asini şi doi cai.

„La data de 28 aprilie  a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi ucis 6 animale, respectiv 4 asini și 2 cabaline, iar cadavrele acestora le-ar fi abandonat pe extravilanul comunei Radomirești.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBărbat din Slatina prins conducând o motocicletă fără permis. Acum are dosar penal
Articolul următorCum s-a negociat în culise tunul de miliarde de euro din facturi – documentul trădării naționale, la România Suverană – ora 20.50