Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt și Poliția au deschis o anchetă pentru a stabili de unde provin porcii găsiți morți pe islazul din comuna Ipotești. Un cioban a văzut o autoutilitară care ar fi lăsat cadavrele de animale pe câmp.
Veterinarii au prelevat probe de la toate cadavrele, acestea fiind trimise pentru analize la Laboratorul Sanitar Veterinar Dolj. Rezultatele sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare. „Cadavrele au fost neutralizate, a fost identificat locul, așteptăm rezultatul buletinelor de analiză cât mai repede de la colegii din Dolj”, a spus Veronel Bolborea, directorul DSVSA Olt.
În comuna Ipotești nu este înregistrată nicio fermă de porci autorizată. În zonă există o unitate de neutralizare, însă autoritățile nu știu încă de unde provin cadavrele. „N-aș putea să afirm că provin de la ferma X sau de la unitatea Y. Deocamdată cercetăm, iar atunci când vom avea o concluzie că vă anunțăm”, a mai spus directorul DSVSA.
Localnicii spun că porcii morți ar fi fost aduși cu o autoutilitară, cel mai probabil dintr-o altă localitate. Dealtfel și crotaliile animalelor ar indica faptul că provin dintr-un alt județ.