Firma care va realiza proiectul privind reabilitarea drumului judeţean DJ 546 Dăneasa – Verguleasa, proiect în valoare de aproape 30 milioane de euro, finanţat din fonduri europene, va fi desemnată în proximativ o lună, potrivit CJ Olt, Şase firme şi asocieri de firme din ţară depunând oferte.
Traseul drumului ce urmează a fi reabilitat şi modernizat traversează teritoriul a 10 unităţi administrativ teritoriale din judeţul Olt, respectiv: comuna Dăneasa, oraşul Drăgăneşti-Olt, comuna Mărunţei, comuna Coteana, comuna Brebeni, comuna Valea Mare, municipiul Slatina, comuna Curtişoara, comuna Teslui, comuna Verguleasa.
Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, are o durată de implementare de 66 de luni şi o valoare totală de 128.039.609,48 lei, adică 28.041.964,40 euro, din care valoare finanţării nerambursabile este de 121.102.063,41 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.
Cele şase firme şi asocieri care vor să proiecteze DJ 546 sunt următoarele: Asocierea SC Consitrans SRL Bucureşti şi SC Geostud SRL Bucureşti, SC Irimat Cons SRL Ploieşti, Asocierea SC NV Construct SRL Cluj-Napoca, SC Explan SRL Cluj-Napoca, SC Electro Dalex SRL Săvădisla şi SC Goodwill Consulting GWC SRL Cluj-Napoca, Asocierea SC Eurocerad International SRL Bucureşti, SC Aduro Impex SRL Bucureşti şi Sc Frisarom Engeneering SA Bucureşti, Asocierea SC Proiect – Construct Regiunea Transilvania SRL Oradea şi SC Drum Construct SRL Pericei şi Asocierea SC Search Corporation SRL Bucureşti şi SC Consulting & Design SRL Bucureşti.