Traficul rutier între Slatina și Craiova a fost paralizat, în această după-amiază, după ce o cisternă s-a răsturnat într-o curbă, la Pădurea Sarului. Șoferul nu a redus viteza și a pierdut controlul volanului. Autocisterna era încărcată cu o substanță chimică periculoasă.

În urma accidentului, traficul a fost deviat pe ruta Găneasa- Osica- Șopârlița- Pârșcoveni- Balș. Polițiștii au stabilit că cisterna venea dinspre Slatina și se îndrepta către Craiova când, șoferul, un bărbat de 64 de ani, de cetățenie greacă, a  intrat cu viteză în curbă și nu a mai putut controla autocisterna, care s-a izbit de parapetul de protecție și s-a răsturnat pe carosabil.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, cu autospeciale de prim ajutor și pentru stingerea incendiilor, dar și cu o autospecială pentru protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară. Autocisterna era încărcată cu o substanță organică corozivă. În urma accidentului, s-au scurs cantități mici din această substanță, însă pompierii au rămas la fața locului până la repunerea în siguranță de roți a cisternei.

Articolul precedentPrimele 50 de lifturi din Slatina care vor fi înlocuite, expertizate ISCIR
Articolul următorAnunțul primarului: reparațiile pe străzile Oituz și Pitești încep în toamnă