O serie de lucrări de reabilitare au fost desfăşurate, în această vară, la Conacul Neamţu, monument istoric din satul Olari, comuna Pârşcoveni, printre cei care au lucrat numărându-se voluntari din Marea Britanie şi România.
Potrivit unui comunicat al Fundaţiei Pro Patrimonio, în lunile mai-iunie s-au terminat lucrările la învelitoare de olane ceramice (latura de sud).
„Am achiziționat o schelă pentru a pregăti lucrările la fațadă. În paralel s-a lucrat la interior, verificare și înlocuit grinzi la plafoane în cîteva camere și s-au bătut scânduri pentru tavan în ultima cameră de la etaj”, spun reprezentanţii fundaţiei.
În luna iulie – 15-20 iulie – a avut loc al 2-lea atelier tip „working holiday”, având ca tematică învăţarea aplicării tencuielii de var pe zidăria de cărămidă, cu cinci participanți (4 din Marea Britanie și 1 din România), asistați de doi meșteri şi un arhitect român care au realizat primul strat de tencuială în două camere de la etaj. S-a completat zidăria la zidul camerei mari de la etaj, s-au montat coşurile de fum, foarte importante pentru întregirea acoperişului.
„S-a făcut schimb de informații despre diferite tehnici de tencuire. Amestecuri de tencuială (var, nisip și praf de cărămidă) a fost aplicat pe pereții din cele 2 camere, întîi în stratul de strop (mai subțire) prin aruncare cu mistria. În camera a doua, unde s-a uscat mai repede s-a aplicat și stratul de grund, aceeași rețetă, dar mai gros. Suprafața pe care s-a lucrat a fost de circa 50 mp. Bucătăreasa din comunitate a răsfățat participanții cu preparate locale. O prezență pitorească a fost barza din vecini, care venea zilnic de pe la ora 6 dimineața și seara pe la 7, poposea pe stîlpul de metal din curte și observa împrejurimile maiestos”, mai transmit cei de la Pro Patrimonio.
Exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia, Conacul Neamţu din Olari are acum o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935, concepută de arhitectul Constantin Iotzu, urmaș al lui Ion Mincu, şi reprezentant de seamă al stilului neoromânesc în arhitectură (forma regională a stilului internaţional Art Nouveau). Intervențiile arhitectului s-au desfăşurat în jurul unui corp central – o volumetrie caracteristică construcţiilor cunoscute sub numele de culă (reşedinţă sau conac fortificat specific zonei din sudul Carpaţilor), adăugându-se elemente de tip foişor (volume specifice arhitecturii vernaculare cu influenţe din arhitectura tradiţională religioasă).
În anul 2016 conacul, aflat în stare de degradare avansată, a fost donat Fundaţiei Pro Patrimonio de către proprietar. A urmat o etapă de igienizare şi conservare parţială.