Aproape 500 grame de bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur, fără documente de proveniență, au fost găsite de poliţiştii de frontieră asupra unui bărbat în vârstă de 45 de ani, în Corabia.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Olt, Leonoriu Florescu, spune că bărbatul încerca să comercializeze diferite bijuterii pe raza orașului Corabia.
La controlul amănunțit efectuat asupra autoturismului acestuia a fost descoperită, într-un rucsac, cantitatea totală de 489.25 grame bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur cu o valoare totală de 88.065 lei, pentru care nu deținea documente de proveniență și nici autorizație pentru operațiuni cu metale prețioase.
„Întreaga cantitate de bijuterii a fost preluată de lucrători din cadrul IPJ Olt în vederea expertizării şi a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat reprezentantul Poliţiei de Frontieră Olt.