Trei tineri au ajuns la spital, vineri seara, după ce au rămas suspendați cu autoturismul în gardul unei gospodării, pe Drumul Județean 546, în localitatea Curtișoara.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că în momentul sosirii echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, suspendat în gardul unei gospodării, iar cele trei persoane în afara acestuia, conștiente.

Cei trei au ajuns la spital.

„Șoferul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, cu traumatism la umărul drept și cei doi pasageri, unul în vârstă de 15 ani, cu excoriații la nivelul feței și celălalt în vârstă de 17 ani, cu traumatism cranio-cerebral, toți trei din comuna Curtișoara, au fost asistați medical și transportați la UPU Slatina”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

Articolul precedentDouă referendumuri în Olt. Ce întrebări vor fi pe buletinele de vot
Articolul următorOra 10: prezență la vot de 1,31% în Olt. Pe ce loc se situează județul, la nivel național