Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a criticat dur Ordonanţa Guvernului Orban prin care toate spitalele rămân în coordonarea Ministerului Sănătăţii, până la finalul lunii septembrie.

 

Oprescu a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24” de pe Olt Tv, că nu este normal ca autorităţile locale să facă investiţii, iar Guvernul să managerieze cum consideră spitalele. El a rememorat episodul în care, la începutul pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătăţii a trimis pliante şi 67 de măşti de protecţie.

Prin comparaţie, doar în ultima perioadă, CJ Olt a investit 75 milioane lei în Spitalul Slatina.

„Vineri noaptea, că tot le-a plăcut (celor de la PNL – n.red.) noaptea ca hoţii, au dat o ordonanţă prin care spitalele rămân până la 30 septembrie în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu doar ca şi coordonare ci şi cu posibilitatea de schimbare a conducerilor. Atât timp cât autorităţile locale investesc în spitale, nu cred că această coordonare şi posibilitate de a schimba oamenii e una corectă. Mă gândesc serios să cer guvernului să preia spitalul. Consiliul Judeţean Olt a investit, în ultima perioadă, 75 milioane lei, în spital – modernizare şi aparatură, sumă foarte importantă. Noi investim, iar ei se uită cum să-şi bată joc de noi cu pliante, 65 de măşti şi 30 litri de dezinfectant”, a declarat Marius Oprescu.

Preşedintele forului judeţean dă exemplu ce se întâmplă în spitalele administrate de Ministerul Sănătăţii, adăugând că funcţionarii guvernului nu sunt interesaţi de ce se întâmplă în teritoriu.

„Am investit pentru cetăţeni, am reuşit în mare parte ca oamenii să fie respectaţi atunci când calcă pragul acestei unităţi medicale. Se vede fizic acest demers. Investiţiile sunt la jumăte în Spitalul Slatina, sunt multe lucruri care trebuie făcute dar nu avem puterea financiară să le facem pe toate în acelaşi an. În ceea ce priveşte managementul, noi am fost proactivi şi Spitalul Slatina a fost cu cel puţin o săptămână înaintea deciziilor luate la nivel de ţară. În ceea ce priveşte managementul, noi ştim cel mai bine ce trebuie. Uitaţi-vă ce e la Spitalul Craiova, care ţine de Ministerul Sănătăţii, e o mizerie cruntă şi nu-i interesează cum sunt trataţi pacienţii din Dolj. Nu mi se pare normal să ne pună şefi peste spitale chelneri sau manageri de pompe funebre”, a conchis Marius Oprescu.

Articolul precedentCare sunt primele teste ce se vor face în noul laborator de depistare a COVID de la Spitalul Slatina
Articolul următorFostul primar al unei comune din Olt a încetat din viaţă