Deputatul PSD Marisu Iancu, preşedinte executiv al organizaţiei municipale Slatina, spune că trecerea moţiunii de cenzură este echivalentă cu stoparea investiţiilor în infrastructură şi cu reducerea veniturilor pensionarilor şi angajaţilor din sistemul bugetar.
Parlamentarul oltean a remarcat faptul că liderii Opoziţiei n-au spus niciun cuvânt despre oameni, în discursruile lor, punând accent pe Justiţie ori pe denigrarea PSD.
„PSD a pierdut guvernarea, iar partidele de opoziție vor prelua puterea în România. Ascultând discursurile liderilor PNL și USR, în Parlament, am remarcat că au pus accent pe Justiție și denigrarea PSD. Nu au spus niciun cuvânt despre oameni, despre românii care trăiesc și muncesc în țara aceasta și care vor un trai mai bun. Îmi pare rău că nu vom putea să îi apărăm pe cei 400.000 de profesori, medici, polițiști, pompieri, jandarmi și funcționari publici care vor fi concediați, pe pensionarii cărora nu le vor mai crește pensiile, pe bugetarii care vor avea salarii mai mici, pe IT -stii, oamenii de afaceri români ale căror venituri vor fi impozitate. Nu știu dacă vor mai continua construirea drumului expres Craiova-Slatina-Pitești sau proiectele din orașe și comune prin PNDL”, a transmis Marius Iancu.
Iancu opinează că singurii care pierd în urma moţiunii de cenzură şi a căderii guvernului PSD sunt românii.
„Noi atât am putut face pentru ei, acum este rândul partidelor de Opoziție. Dacă vor uita, așa cum au mai făcut, că trebuie să guverneze pentru români și pentru România și nu pentru marile companii din străinătate și pentru a da bine în ochii Uniunii Europene, atunci știm cu toții ce se va întâmpla. Din păcate, unii dintre noi nu au învățat nimic din lecțiile trecutului și istoria se repetă. Singurii care pierd sunt românii!”, a conchis deputatul Iancu.