Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Olt, este cercetat de poliţiştii de frontieră din Timiş, după ce a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, căutat de autorităţile din Italia.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Corina Moraru, a declarat că autoturismul condus de oltean figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, fiind căutat de autorităţile din Italia.

„Faţă de cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a cumpărat autoturismul din Italia şi nu avea cunoştinţă despre faptul că ar fi căutat de autorităţi. Autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, va fi indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor”, a afirmat Corina Moraru.

Ea a adăugat că pe numele olteanului a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentApă nepotabilă într-o comună din Olt. Amendă pentru depăşiri la bacterii şi nitriţi
Articolul următorConstrucţia celei de a doua centuri de ocolire a Caracalului, sistată